Plumb: În ceea ce privește explorarea gazelor de șist, nu există niciun fel de risc pentru cetățeni

Plumb: În ceea ce privește explorarea gazelor de șist, nu există niciun fel de risc pentru cetățeni
Publicat: 09/07/2013, 17:11
Actualizat: 29/09/2018, 08:00

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, susține că nu există „niciun fel de risc” pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor în cazul explorării gazelor de șist și că „pozițiile” exprimate de vasluieni în dezbaterile publice sunt „în procent de 99,9% legate de exploatarea gazelor de șist, nu de explorare”

Rovana Plumb a declarat, marți, la Vaslui, că a luat la cunoștință problemele ridicate de vasluieni în urma dezbaterilor publice privind exploatarea gazelor de șist în trei localități din județ, urmând să primească răspunsuri în perioada imediat următoare.

„Am urmărit cu mare atenție, chiar dacă nu am fost prezentă la Vaslui, modul în care s-au derulat dezbaterile publice în cele trei comunități locale, Găgești, Băcești și Pungești, însă au fost reprezentanții Ministerului Mediului. Este firesc să fie puncte de vedere diferite, iar noi le-am preluat pentru a li se răspunde cetățenilor în cadrul ședințelor Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agenției de Protecție a Mediului Vaslui. Suntem prima țară din Uniunea Europeană care, inclusiv pentru explorare, am solicitat evaluare de impact asupra mediului, în baza unei proceduri, care presupune și aceste dezbateri publice. În momentul de față, nu discutăm decât de un raport de mediu pentru explorarea gazelor de șist, și nu de exploatare. Rețin din dezbaterile publice că, în proporție de 99,9 la sută, pozițiile exprimate au fost cele legate de exploatare și nu de explorare. Desigur, voi avea radiografia întreagă a tuturor punctelor de vedere și răspunsurilor pe care Ministerul Mediului le va da către cei care au punctat aceste lucruri”, a declarat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a susținut că nu există niciun fel de risc pentru populație privind explorarea gazelor de șist.

„În ceea ce privește explorarea, se folosesc tehnologii convenționale pe care România le utilizează de peste 100 de ani. Nu există niciun fel de risc pentru cetățeni din punct de vedere al mediului sau al sănătății acestora. Noi, cu toată responsabilitatea, am judecat acest lucru. Dar, România are nevoie de independență și securitate energetică, și aici mă refer la cetățeni. În calitate de ministru, mă voi asigura că sunt respectate cele mai înalte standarde din punct de vedere al protecției mediului”, a adăugat ministrul Rovana Plumb.

Legat de exploatarea gazelor de șist, ministrul Mediului a spus că această etapă presupune alte standarde și se va putea vorbi despre acest lucru abia peste cinci ani.

„După perioada de explorare, urmează o a doua fază, după aproape cinci ani, cea de exploatare. În această etapă, procedurile în ceea ce privește respectarea standardelor de mediu sunt diferite de faza de explorare. Acolo se impun mai multe tipuri de studii. Dar, nu putem să vorbim în momentul de față despre exploatare atâta timp cât nu știm dacă acest tip de resursă (n.r. – gaze de șist) există în zona județului Vaslui”, a spus Rovana Plumb.

Rovana Plumb a fost prezentă, marți, la Vaslui, pentru a semna proiectul de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă, canalizare și a stațiilor de epurare din orașele Vaslui, Bârlad, Huși și Negrești, în valoare de 104 milioane de euro și de care vor beneficia peste 180.000 de locuitori ai județului Vaslui.

Dezbateri publice asupra raportului de mediu pe tema amplasării sondelor de explorare a gazelor de șist în zone din județul Vaslui au avut loc, la începutul lunii iulie, la Băcești și Pungești, unde discuțiile au fost calme, în timp ce la Găgești unii localnici au avut obiecții, deși nu citiseră documentul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Imaginile în care Simona Mărgăian bruschează un jurnalist italian! Femeia este acuzată că a înșelat...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Undă de șoc pe piața carburanților. Ce se întâmplă la pompă cu benzina și motorina
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Experiment de modificare a climei, oprit din motive de sănătate
×